Pentru companiile care achiziționează mașini electrice prin leasing, cea mai mare necunoscută nu este autonomia, ci cât va mai valora vehiculul la finalul contractului. O analiză Arval, citată de publicația germană Firmenauto și preluată de Flote Auto, arată că valoarea reziduală a devenit una dintre problemele-cheie ale flotelor electrice.
Datele indică o diferență semnificativă față de mașinile cu motor termic: vehiculele electrice păstrează în medie aproximativ 50% din valoare după trei ani, în timp ce cele cu combustie internă rețin peste 62%. Când o flotă numără zeci sau sute de unități, această diferență se transformă într-un impact financiar considerabil.
Riscul apare mai ales atunci când valoarea reziduală este estimată prea optimist la semnarea contractului. Rata de leasing poate părea avantajoasă inițial, însă costul real devine vizibil abia la final, când mașina se întoarce din leasing la un preț mai mic decât cel anticipat.
Katharina Wagner, expert în remarketing la Arval, subliniază că riscul pentru companii nu este doar tehnic, ci financiar: firmele care electrifică astăzi decid simultan asupra costurilor viitoare, revânzării și stabilității financiare. Evoluția rapidă a tehnologiei — baterii mai performante, autonomie crescută, prețuri în scădere la modele noi — poate deprecia semnificativ o electrică rulată.
Soluția nu este evitarea mașinilor electrice, ci o selecție mai riguroasă. Flotele ar trebui electrificate în funcție de trasee, tipul de utilizare și riscul de revânzare, nu uniform. Modelele cu tehnologie care se poate învechi rapid și prețuri ridicate necesită o analiză financiară mai atentă înainte de achiziție.
În România, unde piața second-hand de vehicule electrice este încă în formare, miza valorii reziduale este și mai mare. Fără o estimare clară a prețului de revânzare după trei ani, costul real al unui vehicul electric de flotă rămâne imposibil de calculat cu precizie.