România ar trebui să contribuie cu 22,8% la capacitatea europeană de injectare și stocare a dioxidului de carbon până în 2030, în baza regulamentului Net-Zero Industry Act (NZIA). Oana Ijdelea, managing partner al Ijdelea & Asociații, consideră că această țintă depășește nivelul actual de pregătire tehnică, geologică și financiară a țării.
La Forumul Gazelor Naturale, aceasta a atras atenția că obligația revine celor trei mari producători români de petrol și gaze, dintre care primii doi se numără și printre principalii producători din Uniunea Europeană. România nu dispune în prezent de tehnologie demonstrată pentru asemenea proiecte, de capacități geologice confirmate sau de o sursă clară de finanțare europeană.
NZIA prevede ca Uniunea Europeană să ajungă, până în 2030, la o capacitate operațională de injectare de cel puțin 50 de milioane de tone de CO₂ pe an în situri de stocare geologică. Oana Ijdelea a apreciat că deciziile de la Bruxelles sunt ferme, dar a pus sub semnul întrebării dacă acestea au fost și potrivite pentru producătorii obligați să finanțeze investițiile.
Riscurile pentru producătorii de gaze
Înainte ca proiectele să poată fi dezvoltate, companiile trebuie să demonstreze că formațiunile geologice sunt potrivite și că injectarea se poate realiza în condiții de siguranță. Avocata a indicat mai multe dificultăți care pot întârzia sau scumpi atingerea țintei:
- confirmarea fezabilității geologice și tehnice a siturilor de stocare;
- redirecționarea unor fonduri din activitatea principală către proiecte de captare și stocare;
- costurile ridicate ale investițiilor;
- lipsa conductelor necesare pentru transportul unor volume mari de CO₂.
Stocarea nu poate fi tratată separat de transport. Pentru ca dioxidul de carbon să ajungă de la instalațiile de captare la siturile geologice, ar fi nevoie de o infrastructură dedicată, capabilă să gestioneze cantitățile prevăzute de regulament.
În opinia Oanei Ijdelea, obligațiile ar trebui analizate în funcție de situația tehnică și economică a fiecărui stat membru. Ea a subliniat că dezvoltarea întregului lanț — captare, transport și stocare — presupune investiții majore și construirea unei infrastructuri care nu există în prezent la nivelul necesar.
Costurile tranziției energetice
Reprezentanta Ijdelea & Asociații a legat discuția despre stocarea carbonului de competitivitatea industriei europene. Ea s-a întrebat ce va însemna concret reindustrializarea Uniunii Europene în condițiile unor costuri ridicate ale energiei și a folosit industria îngrășămintelor chimice ca exemplu.
În cazul Azomureș, prețul gazului este esențial pentru competitivitatea producției. Oana Ijdelea a menționat că, în Emiratele Arabe Unite, gazul utilizat pentru fabricarea fertilizanților costă 13,6 dolari pe megawat-oră și a susținut că producția românească ar putea concura la acest nivel doar dacă ar beneficia de un cost similar.
„Realitatea noastră geopolitică ne arată că, fără gaze naturale, viitorul este în întuneric și în frig”, a declarat Oana Ijdelea. Ea a adăugat că rămâne neclar care este costul pe care Europa îl poate și este dispusă să îl plătească pentru securitatea energetică.
Dependența de tehnologiile din China
O altă problemă semnalată este dependența industriei europene de echipamente și tehnologii produse în afara Uniunii Europene, în special în China. În opinia Oanei Ijdelea, orientarea accelerată către surse regenerabile a făcut ca Europa să depindă de furnizori chinezi inclusiv pentru componentele necesare tranziției energetice.
Strategia de reindustrializare ar trebui să includă și producția europeană de baterii și sisteme de stocare a energiei. În acest sens, ea a indicat compania Prime Batteries din România ca exemplu al nevoii de a dezvolta capacități locale în domeniul tehnologiilor energetice.
Oana Ijdelea a mai afirmat că România are deficite importante de infrastructură. Peste jumătate din populație nu este conectată la rețeaua de gaze, iar țara are mai puțin de 2.000 de kilometri de autostradă funcționali, după 36 de ani de așteptări pentru dezvoltarea rețelei rutiere.
Termenul din 2030 poate fi schimbat
Termenul stabilit pentru 2030 ar putea fi, teoretic, amânat printr-o derogare sau prin modificarea cadrului european, însă un asemenea demers ar fi dificil. Potrivit Oanei Ijdelea, România nu stabilise până la momentul declarațiilor sancțiuni naționale pentru nerealizarea cotelor de stocare a CO₂.
Lipsa sancțiunilor interne nu elimină însă obligațiile care decurg din regulamentul european. O eventuală prelungire a calendarului ar necesita modificarea regulilor europene, într-un domeniu în care instituțiile UE au adoptat deja poziții ferme privind politicile climatice.
În aceeași discuție au fost menționate și regulamentul european privind emisiile de metan, precum și posibilitatea unei taxe pe profiturile excepționale obținute în perioada crizei energetice. Oana Ijdelea a considerat îngrijorător faptul că o astfel de taxare se află în analiză.
Avocata a avertizat și că inteligența artificială va modifica puternic piața muncii, iar unele activități realizate în prezent de oameni vor fi preluate de sisteme automatizate. În opinia sa, politicile europene privind competitivitatea, locurile de muncă și reindustrializarea trebuie evaluate și prin prisma ritmului de dezvoltare a AI.